Porția zilnică de transpirație poate avea efecte nedorite asupra bicicletei tale.
Sfaturi utile de la un mecanic cu experiență.
În timp ce încheierea unei sesiuni de antrenament pe home trainer într-o baltă de transpirație poate fi îmbucurătoare, însă transpirația poate însemna un dezastru pentru bicicleta ta. Sarea din acesta va coroda piese metalice precum ghidonul, chiuvetăria de ghidon, țeva de scaun, pedalele și plăcuțete. În calitate de mecanic șef la Easy Rider am văzut în ce stare poate ajunge o bicicletă de antrenament după un sezon de antrenamente indoor. Folosiți aceste bune practici și recomandări pentru unele dintre echipamentele și consumabilele mele preferate – pentru a curăța transpirația și pentru a vă menține bicicleta în stare bună.
Folosiți două ventilatoare în loc de una
Am descoperit că folosirea unui ventilator în spatele meu tinde să facă o treabă mai bună de a mă răcori. Și îmi place unul din față pentru că are un efect plăcut. Personal, prefer un model oscilant, deoarece îl pot regla ușor să sufle din direcția din care mi-o doresc. Prin comparație, un ventilator mai simplu, va trebui să fie pus într-un unghi, așezat pe un scaun sau masă, sau ridicat undeva,dacă doriti să sufle aer și altundeva decât pe picioare. În plus, cele două ventilatoare împiedică o parte din transpirație să se scurgă pe bicicletă, ușurând ulterior curățarea.
Protejați-vă chiuvetăria
Rulmenții din chiuvetărie și șuruburile tijei, tind să fie foarte sensibile la ruginire. Dacă aveți vreodată nevoie să vă reglați sau schimbați pipa, este important ca șuruburile să nu fie ruginite. Acestea fiind strânse destul de tare, în caz că se ruginesc se poate întâmpla să nu se poată fi desfăcute și să se strice capul șuruburilor. Extragerea șuruburilor stricate este complicată și costisitoare. Există însă huse de transpirație de ex. de la TACX, care se atașează între țeava de șa și ghidon și sunt produse dintr-un material absorbant pentru a absoarbe transpirația și a împiedica să cadă pe bicicletă.
Protejați-vă ghidonul
Schimbarea frecventă a ghidolinei este o necesitate, chiar dacă nu ești cea mai transpirată persoană. Orice umiditate se poate înfiltra sub ghidolină și poate coroda ghidonul din aluminiu până la un punct de avarie, cu rezultate potențial catastrofale. (Fibra de carbon sau ghidoanele din compozit evită problema, deoarece compozitele nu se corodează.)
În medie cicliștii schimbă ghidolina o dată pe an, dar unii au nevoie să o schimbe chiar mai frecvent. După un an și aproape 5.000 de kilometri de pedalat pe șosea, poți găsi un ghidon corodat sub bandaj chiar dacă ghidonul de aluminiu avea doar trei ani și nu arătase coroziune la schimbarea ghidolinei anul trecut.
Așa că schimbați ghidolina de aproximativ de două ori mai des dacă folosiți home trainerul decât dacă folosiți bicicleta în aer liber. Căutați ghidoline care nu permite să treacă umiditatea și dacă aruncați un prosop peste ghidon în timp ce pedalați poate fi un ajutor în plus.
Umflă-ți anvelopele
Dacă mergeți pe roller sau pe un hometrainer care este angrenat de roata spate a bicicletei, investiți în anvelope specifice home trainerului care sunt mai rezistente la uzură și supraîncălzire. Sau unflați-vă anvelopele actuale până la presiunea maximă recomandată. Acest lucru va reduce ușor abraziunea și îl va face sa ruleze frumos atunci când reveniți pe drum (utilizarea constantă a treinerului poate uza suprafața de rulare a unei anvelope, astfel încât creșterea presiunii reduce punctul de contact și previne efectul de aplatizare).
Pedalează, Șterge, Repetă
Imediat după terminarea antrenamentului, ștergeți-vă bicicleta folosind un prosop de cârpă sau microfibră și o solutie pentru curățat biciclete, cum ar fi Muc-Off. Acestea este preferata mea, deoarece nu miroase, ceea ce este important dacă o folosești în casă sau o încăpere neventilată.
Asigurați-vă că ștergeți zonele în care transpirația poate intra în cadru
Pentru a preveni coroziunea, șterge bine ghidonul, pipa, zona chiuvetariei de ghidon, manetele de frână și manetele de schimbător.
De asemenea, stergeți țevile cadrului, concentrându-vă pe zonele în care cablurile intră în cadru sau opritorii de cablu extern (chiar și pe cadrele din carbon, acestea sunt de obicei din aluminiu și astfel se vor coroda). Pe cadrele de aluminiu, asigurați-vă că ștergeți partea inferioară a tuburilor deoarece, de obicei aici se acumulează transpirația – am văzut literalmente găuri pe cadre de aluminiu cauzate de coroziunea transpirației. O altă zonă pe care trebuie să te concentrezi este partea superioară a țevii scaunului în care se află șuruburile de străngere la scaun, precum și clema țevii de șa și zona în care țeava de șa intră în cadru.